Tatăl meu a plecat din Constanța la 20 de ani și nu s-a mai întors niciodată

Radu m-a dus pe plaja din fotografia tatălui meu.

Locul se schimbase enorm.

Dar marea era aceeași.

Am stat unul lângă altul fără să vorbim.

La un moment dat, Radu spuse:

— Știi care a fost ultima întrebare pe care i-am trimis-o?

Am clătinat din cap.

— L-am întrebat de ce nu s-a întors mai devreme.

— Ți-a răspuns?

— Da.

Radu scoase telefonul.

Mesajul tatălui meu avea doar câteva rânduri:

„Pentru că în fiecare an în care am amânat a devenit mai greu să recunosc cât de mult am greșit în anul anterior. La început mi-am spus că mă voi întoarce când viața se liniștește. După aceea mi-a fost rușine să mă întorc. Nu există o explicație care să facă asta corect.”

Am citit mesajul de două ori.

Tata nu era omul perfect pe care îl construisem în mintea mea.

Dar nici străinul lipsit de inimă pe care aș fi putut să-l transform