poală, și privea fix înainte.
⠀
Am tras pe dreapta după câteva străzi.
⠀
— Emil, uită-te la mine, te rog.
⠀
A întors încet capul.
⠀
Obrazul stâng era roșu și începuse să se umfle.
⠀
Mi-au dat lacrimile, dar am încercat să-mi păstrez vocea calmă.
⠀
— Îmi pare rău că nu am reușit să te protejez mai repede.
⠀
— Nu e vina ta, mami. Bunicul și unchiul Daniel nu te lăsau.
⠀
Mi-am dus mâna la gură.
⠀
— Știu, puiule.
⠀
A tăcut câteva secunde, apoi a întrebat:
⠀
— Mai trebuie să mergem vreodată acolo?
⠀
Am simțit un nod în gât.
⠀
— Nu. Nu va trebui să te mai întorci acolo.
⠀
— Promiți?
⠀
L-am privit în ochi.
⠀
— Îți promit.
⠀
În seara aceea nu ne-am dus direct acasă. Am mers la camera de gardă, unde un medic l-a examinat pe Emil și a consemnat urmele loviturii. Am explicat exact ce se întâmplase, inclusiv faptul că tatăl și fratele meu mă imobilizaseră în timp
Comments