“Te-am făcut, acum mă întreții!” i-a strigat un bărbat de 58 de ani fiului său, pe holul Judecătoriei din Bacău, fluturându-i citația prin față. Costel dispăruse din viața băiatului când acesta avea doi ani

oameni, fără amenințări și fără bani, poate te voi asculta. Dar nu voi plăti ca să am un tată.

Apoi a plecat împreună cu mama lui.

În lunile următoare, Matei și-a continuat studiile. A obținut un loc într-un program Erasmus, pentru un semestru la o universitate parteneră din străinătate.

Înainte de plecare, a făcut un lucru despre care nu i-a spus nimic lui Costel.

Din economiile strânse din bursele de merit primite până atunci, a donat 6.000 de lei centrului de zi din Bacău unde își petrecuse o parte din copilărie.

Nu era bursa destinată mobilității Erasmus, de care avea nevoie pentru cheltuielile de studiu, ci suma pe care reușise să o economisească în timp.

— De ce vrei să ne dai atâția bani? l-a întrebat directoarea centrului.

Matei a zâmbit.

— Pentru că aici am primit o masă caldă când mama nu avea bani. Și pentru că vreau ca alți copii