Timp de douăzeci de ani, mama mea a avut grijă ca băiatul fără adăpost care trăia în spatele casei noastre

care îi făcuse cumpărăturile, o dusese la medic și îi reparase casa.

⠀

— De ce nu mi-ai spus niciodată că o ajutai?

⠀

— Pentru că nu voiam să te fac să te simți vinovată. Mama ta spera mereu că într-o zi o să vă împăcați.

⠀

Am rămas mult timp pe trepte.

⠀

Apoi Gabriel m-a întrebat dacă vreau să intrăm.

⠀

Casa mirosea la fel ca în copilărie. În bucătărie, pe perete, încă atârna ceasul pe care tata îl reparase cu puțin timp înainte să moară.

⠀

Gabriel a deschis un dulap și a scos o cutie metalică.

⠀

Înăuntru erau fotografii, felicitări și scrisori pe care i le trimisesem mamei de-a lungul anilor.

⠀

Le păstrase pe toate.

⠀

Chiar și felicitarea aceea scurtă de Crăciun, în care scrisesem doar „Sărbători fericite”.

⠀

— Vorbea despre tine mereu, mi-a spus Gabriel. Era mândră că ai terminat facultatea, că ai un serviciu bun și că te descurci singură.

⠀

Am luat

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy