casa asta. Azi.
Victor se ridică încet.
— Unde să mă duc?
— La ea, — spuse simplu. — Acolo unde ți-e „binele”.
Se duse în dormitor, scoase din dulap o geantă veche și i-o aruncă pe pat.
El încercă să o atingă pe umăr, dar ea făcu un pas înapoi.
— Nu mă atinge, — șopti. — Am dormit lângă tine atâția ani și niciodată n-am fost mai singură ca acum.
Victor coborî ochii, își adună câteva haine și ieși. Ușa se închise încet, dar ecoul ei răsună ca un tunet.
Valentina rămase sprijinită de perete. În tăcerea care urma, se auzeau doar greierii de afară și bătăile inimii ei.
Apoi, cu un oftat adânc, se apropie de oglindă. Își șterse lacrimile, își aranjă părul și spuse în șoaptă:
— Gata, femeie. S-a terminat. Nu mai plânge pentru cineva care te-a uitat.
A doua zi, și-a pus o rochie curată, a ieșit în oraș, și-a cumpărat flori
Comments