nimic…
Bătrânul a dat din cap.
— Ba da. Dar nu la suprafață.
Apoi a făcut un semn spre pământ.
— Sub tine e apă.
Ion a simțit cum îi tresare inima.
— Apă?
— Adânc. Dar e acolo.
Ion s-a uitat din nou la pământ, de parcă putea vedea prin el.
— Și calul?
— Al meu, a spus bătrânul. Dar nu mai e de mult.
Ion nu a mai întrebat nimic.
Simțea că răspunsurile veneau singure.
— Ai dat puțin pe locul ăsta, a continuat bătrânul. Dar o să-ți dea mult înapoi. Dacă ai răbdare.
Ion a privit din nou în jur. Nu mai părea la fel.
Parcă… nu mai era gol.
A doua zi dimineață, când s-a trezit, bătrânul nu mai era.
Nici calul.
Doar urme în nisip, care dispăreau după câțiva metri.
Ion a stat acolo mult timp, gândindu-se dacă totul fusese real.
Apoi s-a ridicat.
A luat o sapă din mașină.
Și
Comments