Ea l-a privit atentă.
— N-am mai fost niciodată cu o femeie.
Aștepta să râdă.
Sau să plece.
Dar Ana doar s-a apropiat de el.
L-a atins ușor pe obraz cu palma.
— Daniel… un bărbat nu valorează mai puțin pentru că a așteptat.
Ochii lui s-au umplut imediat de lacrimi.
Toată viața lui se simțise defect.
Prea retras.
Prea timid.
Prea târziu pentru iubire.
Iar femeia asta îi vorbea de parcă era suficient exact așa cum era.
În noaptea aceea s-au sărutat pentru prima dată pe prispa casei, sub un cer plin de stele.
Încet.
Cu emoție.
Ca doi oameni care nu mai credeau că viața le păstrează ceva frumos.
Un an mai târziu, satul încă vorbea despre fermierul singuratic care se schimbase complet după o furtună.
Daniel zâmbea mai des.
Cânta mai des.
Și în fiecare dimineață se trezea lângă femeia care îi arătase că iubirea nu vine întotdeauna devreme.
Comments