furtuna trecuse.
Câmpia mirosea a pământ ud și iarbă proaspătă.
Daniel s-a trezit devreme și a găsit-o pe Ana afară, hrănind caii.
Fulger o lăsa deja să-l mângâie.
— Cred că te place — a spus Daniel.
Ana a râs încet.
— Cred că și stăpânul lui începe să mă placă.
Daniel aproape că a scăpat găleata din mână.
Ea a zâmbit văzându-l roșind.
Și atunci a înțeles ceva simplu și teribil:
Femeia asta intrase în viața lui ca o furtună.
Și nimic nu mai avea să fie la fel.
Au trecut zile.
Apoi săptămâni.
Ana a rămas la fermă „doar până își pune viața în ordine”.
Dar încet-încet, viața ei a început să se amestece cu a lui.
Gătea în bucătărie.
Cânta încet prin curte.
Punea flori în borcane vechi.
Și transforma casa aceea tăcută într-un loc viu.
Într-o seară, după cină, Daniel a prins curaj.
— Ana… eu trebuie să-ți spun ceva.
Comments