se așteptase la:
„Nu-i nimic.”
Dar era ceva.
Fusese umilită în fața unei săli întregi.
Iar o scuză nu ștergea asta.
— Accept că am greșit, continuă el.
Oksana încuviință.
— Atunci sper să vă amintiți de mine data viitoare când cineva intră aici fără costum scump și fără o diplomă impresionantă.
Judecătorul nu răspunse imediat.
— O să-mi amintesc.
Câteva luni mai târziu, Oksana ieșea dintr-o clădire universitară ținând în mână un dosar.
Nu devenise profesoară peste noapte.
Nu primise miraculos zece diplome.
Începuse însă procedurile pentru a-și certifica oficial competențele acolo unde era necesar și se înscrisese la cursuri care îi puteau completa experiența practică.
Unul dintre profesorii care o testaseră în instanță îi oferise chiar o recomandare.
Nu pentru că îi era milă de ea.
Ci pentru că o examinase.
Înainte să plece, profesorul o întrebase:
— Cum ați învățat toate limbile astea?
Oksana zâmbise.
— Curățam birouri noaptea.
Profesorul o privise
Comments