Au început să citească termenii. Punct cu punct, totul trecea pe partea lui. Îi vedeam umerii cum se relaxează la fiecare rând.
La final, judecătorul l-a întrebat dacă a citit și înțeles tot și dacă nu vrea pe altcineva să verifice pentru el.
A afișat zâmbetul acela încrezător.
„Știu ce semnez. Nu am nevoie de nimeni să-mi verifice munca.”
I-au întins teancul de hârtii și un pix.
Nu a citit nimic. A mers direct la ultima pagină și, în fața avocatului lui, a mamei lui, a iubitei lui și a mea…
A semnat.
Și patruzeci și șapte de secunde mai târziu, în aceeași sală, totul s-a schimbat…
Judecătorul și-a pus ochelarii mai bine pe nas și a întors ultima pagină.
În sală s-a făcut liniște. Doar foșnetul hârtiei și ticăitul unui ceas vechi de pe perete.
„Bun”, a spus el calm. „Atunci să consemnăm și anexa.”
Victor a clipit o dată. Doar o dată.
Avocatul lui s-a aplecat ușor în față.
„Care anexă?” a întrebat el.
Doina și-a îndreptat spatele. Vocea ei era liniștită, dar fermă.
„Anexa trei. Clauza privind preluarea integrală a datoriilor comerciale și personale asociate societății și bunurilor menționate.”
Pentru prima dată, Victor nu mai zâmbea.
Judecătorul a început să citească.
Toate creditele restante.
Toate liniile de finanțare.
Toate sumele restante la furnizori.
Toate datoriile către stat.
Sume de sute de mii de lei.
Casa? Ipotecată peste valoarea ei reală.
BMW-ul? Luat în leasing, cu rate restante.
Firma? Plină de datorii, cu popriri iminente.
Conform acordului semnat de bunăvoie, el prelua absolut tot. Active și pasive. La pachet.
Fără drept de regres asupra mea.
Fără împărțire ulterioară.
Fără renegociere.
Victor s-a întors brusc spre avocatul lui.
„Ce e asta?” a șoptit, dar vocea i-a tremurat.
Avocatul răsfoia paginile disperat.
„Este exact ce ați semnat.”
Mama lui a
Comments