“„A venit singur de la sat, cu un buchet de flori în mână. Când nepoata lui a coborât din metrou și l-a văzut, a început să plângă.”

își găsise locul în lume.

Apoi ușa biroului s-a deschis.

Nepoata lui a intrat.

În spatele ei se aflau câțiva angajați și un bărbat care ținea un dosar mare.

„Bunicule”, a spus ea, „este ceva ce vreau să-ți spun de luni de zile.”

Gheorghe s-a încruntat.

„Ce s-a întâmplat?”

Ea s-a așezat lângă el și i-a luat în mâinile ei palmele aspre, întărite de muncă.

„Îți amintești casa veche de la sat?”

El a râs.

„Cum să o uit? Jumătate din acoperiș curge în fiecare iarnă.”

Ea a zâmbit printre lacrimi.

„Nu mai curge.”

A deschis dosarul.

Înăuntru erau fotografii.

La început, Gheorghe nu a înțeles ce vede.Apoi a recunoscut poarta de lemn.

Mărul.

Pridvorul mic unde mâncau pepene în serile de vară.

Dar casa arăta diferit.

Acoperișul fusese înlocuit.

Pereții fuseseră reparați.

Fusese instalat un sistem nou de încălzire, baia fusese renovată și fusese amenajat un dormitor mai sigur