Am privit numele tatălui meu luminând ecranul telefonului și am simțit cum mi se oprește respirația. În ultimele trei zile, tata mă sunase doar atunci când medicii aveau ceva important de comunicat. Iar acum, după avertismentul primit de la spital, mă temeam că apelul acela însemna un singur lucru.

făcea când eram copil și despre felul în care mă chema de la joacă înainte să se întunece.

Uneori răspundea cu câteva cuvinte.

Alteori doar îmi strângea mâna.

Spre seară, când tata a intrat în salon, mama a deschis ochii și ne-a privit pe amândoi.

— Voi doi… să aveți grijă unul de altul.

Tata s-a apropiat și i-a sărutat fruntea.

— O să avem, Elena.

Am rămas lângă ei, simțind că fiecare secundă devenise prețioasă.

În noaptea aceea, mama a murit.

A plecat liniștită, în timp ce tata îi ținea o mână, iar eu pe cealaltă.

Nu voi uita niciodată liniștea care s-a așternut în salon după ce medicul a confirmat decesul. Nu voi uita felul în care tata și-a aplecat capul și a început să plângă în tăcere. Și nu voi uita că, în ultimele ei ore, mama nu fusese singură.

Ajunsesem la timp.

Dar bucuria amară că reușisem să-mi