Am rămas cu mâna pe volan, privind-o fără să înțeleg ce voia să spună. În jurul nostru, adolescenți îmbrăcați elegant coborau din mașini, râdeau și își făceau fotografii. Din clădire se auzea muzica, iar la intrare se formase deja o coadă. Numai în mașina noastră părea că timpul se oprise.

cum mama mă ajutase la matematică și cum Ana obișnuia să mă aștepte la ușă când veneam de la școală.

Victor m-a ascultat fără să mă întrerupă.

La un moment dat, i-au dat lacrimile.

— Am pierdut atât de multe, a șoptit.

— Da, am răspuns. Ați pierdut.

Dar nu i-am spus-o ca să-l rănesc.

I-am spus-o pentru că era adevărul.

Cu timpul, am început să o cunosc mai bine pe Georgiana.

Venea uneori la noi acasă și se înțelegea minunat cu Ana. Cele două găteau împreună, urmăreau filme și își trimiteau mesaje aproape zilnic.

Mama a primit-o cu o căldură care m-a impresionat.

Nu o învinovățea pentru trecutul tatălui ei.

Într-o seară, când Georgiana plecase, am întrebat-o:

— Mamă, nu te doare să o vezi?

Elena a zâmbit trist.

— Uneori îmi amintește de lucruri pe care aș prefera să le uit. Dar Georgiana nu mi-a făcut nimic. Este sora ta și merită