Am rămas cu mâna pe volan, privind-o fără să înțeleg ce voia să spună. În jurul nostru, adolescenți îmbrăcați elegant coborau din mașini, râdeau și își făceau fotografii. Din clădire se auzea muzica, iar la intrare se formase deja o coadă. Numai în mașina noastră părea că timpul se oprise.

să fie iubită.

Am îmbrățișat-o.

— Ești un om extraordinar, mamă.

— Nu, Bogdan. Sunt doar o femeie care a făcut multe greșeli și a încercat să-și crească bine copiii.

— Ai reușit.

A zâmbit și m-a sărutat pe frunte, exact cum făcea când eram mic.

La câteva luni după bal, Victor mi-a cerut să ne întâlnim din nou.

De data aceasta nu era vorba despre firmă.

M-a invitat într-un parc, într-o după-amiază liniștită de duminică.

Stătea pe o bancă, îmbrăcat simplu, fără costumul scump și fără aerul autoritar pe care îl avea la birou.

— Am ceva pentru tine, mi-a spus.

Am simțit imediat o urmă de neliniște.

— Dacă sunt iar documente…

A zâmbit slab.

— Nu sunt documente.

Mi-a întins o cutie mică.

Înăuntru era un ceas vechi, cu curea de piele.

— A fost al tatălui meu, a spus. Mi l-a dat când am împlinit douăzeci de ani.

Am privit ceasul.

Nu era