Am rămas întinsă în pat, cu ochii deschiși, ascultând pașii soacrei mele îndepărtându-se pe hol. Lângă mine, Răzvan respira liniștit, de parcă nu-mi spărsese buza cu numai câteva ore înainte. M-am întors încet spre el și l-am privit în lumina slabă care pătrundea printre perdele. Pentru prima dată de când îl cunoscusem, am simțit că dormeam lângă un străin.

semnează.

Mi-a întins documentele.

Am început să citesc.

După primele două pagini, am simțit cum mi se usucă gura.

Nu era vorba despre o simplă reorganizare a unei firme.

Era un proiect de contract prin care urma să garantez personal anumite obligații financiare ale societății familiei Ionescu. În documente apăreau și referiri la un aport de capital de 25.000 de lei, sumă care corespundea aproape exact economiilor mele.

Am ridicat privirea.

— Răzvan, ce este asta?

El a încercat să zâmbească.

— Ți-am spus. O investiție.

— Nu. Aici scrie că aș urma să-mi asum obligații financiare și să contribui cu banii mei.

— Ana, nu dramatiza. Este pentru viitorul nostru.

— Eu ți-am spus deja că nu vreau să investesc economiile.

Răzvan s-a înroșit la față.

— Nu poți să fii atât de egoistă!

Notarul a intervenit.

— Vă rog să păstrăm un ton civilizat. Doamna nu are nicio obligație să semneze dacă nu dorește.

Am