Am rămas nemișcată în pragul sufrageriei, încercând să înțeleg ce tocmai auzisem. Ștefan era alb la față, iar cutia frumos împachetată zăcea pe podea, lângă pantofii lui. Fiica mea, Sofia, se uita nedumerită la el, cu mâinile strânse la piept.

și că există niște lucruri neclare despre trecutul lui. Nu poți să-mi spui toate astea și apoi să pleci fără să discutăm.

— Nu pot să fac asta, Elena. Nu pot să intru în viața fiicei lui Andrei și să mă prefac că totul este normal. De fiecare dată când o voi vedea, mă voi gândi la Irina. Și nu ar fi corect nici pentru tine, nici pentru copil.

M-am uitat la el, incapabilă să-mi ascund dezamăgirea. Timp de un an crezusem că avem o relație solidă, construită pe încredere și răbdare. Acum, în doar câteva minute, tot ceea ce construiserăm părea să se prăbușească.

— Așadar, te desparți de mine pentru că fiica mea seamănă cu sora ta și pentru că tatăl ei a avut o relație cu ea?

Ștefan și-a coborât capul.

— Îmi pare rău. Nu sunt pregătit să mă confrunt cu toate astea.

Nu l-am oprit când a plecat.