fi fost atât de mândru de tine…
Cristina a zâmbit trist.
— Mi-aș fi dorit să-l mai țin minte mai bine.
— Era un om bun.
— Știu. Mi-ai povestit mereu despre el.
Am mângâiat fotografia.
— Și te iubea enorm.
Cristina și-a lipit capul de umărul meu.
— Și tu m-ai iubit.
— Te iubesc și acum.
— Știu, mamă.
***
La capătul holului, Cristina mi-a arătat o altă cameră.
Era amenajată pentru Andrei.
Avea un pat mic, o bibliotecă și o cutie plină de jucării.
— Când venim în vizită, Andrei poate dormi aici, mi-a explicat ea.
Am privit-o surprinsă.
— Când veniți în vizită?
— Da.
— Dar voi unde locuiți?
— La câteva străzi distanță.
Am încremenit.
— Cum adică?
— Ne-am mutat în cartierul acesta acum două luni.
***
Am simțit că mi se taie respirația.
— Cristina, tu ai făcut toate astea ca să fim aproape?
Fiica mea a încuviințat.
— Da.
— Dar de ce?
— Pentru că vreau să te pot vizita
Comments