— Anastasia, iubita mea, a șoptit femeia. Slavă Domnului că ești în viață!

întrebat.

— Radu Vasile. Are o firmă de transport în Suceava.

— El era în mașina de lângă pârâu?

Maria a clătinat din cap.

— Nu. Eu eram.

M-am uitat surprinsă la ea.

— Tu?

— Am plecat după Anastasia când am aflat că fugise.

— De unde știai unde să o cauți?

Maria a privit-o pe fată.

— Pentru că eu i-am spus despre casa ta.

Am simțit că mi se oprește respirația.

— Ce?

— Cu câteva luni în urmă, i-am povestit despre o femeie care locuia singură la munte și ajuta oamenii. Nu i-am spus cine ești cu adevărat.

Anastasia a ridicat privirea.

— Mi-ai spus că este o femeie bună, care nu închide niciodată ușa în fața unui om aflat la nevoie.

Maria a încuviințat.

— Da.

Am simțit un nod în gât.

— Și de ce nu i-ai spus că sunt bunica ei?

Maria și-a acoperit fața cu mâinile.

— Pentru că mi-a fost rușine.

Am tăcut.

— Pentru