spun nimic.
Am mers până la capătul coridorului, apoi am intrat într-o mică sală de așteptare. M-am așezat pe un scaun și am început să plâng.
Nu știu cât timp am stat acolo.
La un moment dat, Emily a venit și s-a așezat lângă mine.
— Îmi pare rău, a spus ea.
Am privit-o.
— Tu nu ai făcut nimic greșit.
— Dacă nu l-aș fi căutat pe Daniel, poate că toate astea nu s-ar fi întâmplat.
Am clătinat din cap.
— Nu. Aveai dreptul să-ți cunoști tatăl. Nu tu ai creat minciuna.
Emily a început să plângă.
— Am visat toată viața să-l cunosc. Când l-am găsit, m-am bucurat atât de mult. Dar apoi am văzut cât de tare îl afecta situația și am început să mă simt vinovată.
Am luat-o de mână.
— Ascultă-mă bine. Nu trebuie să-ți ceri scuze pentru că exiști.
Emily și-a acoperit fața cu palmele.
Am rămas lângă ea până
Comments