când s-a liniștit.
În acea după-amiază am aflat mai multe despre viața ei. Avea patruzeci și doi de ani, era profesoară de biologie și avea doi copii adolescenți. Locuia la aproape două ore distanță și își petrecuse ultimele luni încercând să-și cunoască tatăl biologic înainte ca mama ei să moară.
— Daniel este un om bun, mi-a spus. Știu că v-a rănit, dar vă rog să mă credeți că nu a venit aici pentru a începe o altă poveste de dragoste.
Am privit-o.
— Un om bun poate face și lucruri foarte rele, Emily. Iar faptul că a avut intenții bune nu șterge suferința pe care a provocat-o.
— Știu.
— Dar mă bucur că l-ai găsit.
Emily m-a privit surprinsă.
— Serios?
Am încuviințat.
— Da. Nimeni nu ar trebui să trăiască fără să știe cine îi sunt părinții, dacă adevărul poate fi aflat.
Când am plecat de la spital, Daniel mă aștepta lângă mașină.
—
Comments