venise la Tudor.
— L-am rugat să mă ajute să aflu ce însemna.
— Și?
— Mi-a spus să las trecutul îngropat.
M-am uitat la soțul meu.
— Așa ai spus?
— Da.
— De ce?
— Pentru că nu știam ce vom găsi.
Cristina râse amar.
— Așa că am încercat să-l fac să vorbească.
Atunci am înțeles vopseaua.
Nu încerca să scoată la iveală scrisul original.
Ușa fusese revopsită de nenumărate ori.
Recrea imaginea.
Îl provoca pe Tudor.
Îl obliga să se confrunte cu ceva ce încercase să uite.
— De ce nu ai venit pur și simplu la mine?
Cristina își coborî privirea.
— Ar fi trebuit.
— Da.
— Eram furioasă. Fiul meu murise fără răspunsuri, iar Tudor continua să-mi spună să las lucrurile în pace. Am vrut să-l sperii. Să-i arăt că trecutul nu dispăruse.
— Ai vandalizat casa mea trei nopți la rând.
— Știu.
— Și ai venit ziua să mă întrebi cine ar putea face așa ceva.
Comments