cât de importantă fusese legătura lor.
— Pe tatăl dumneavoastră îl chema Nicolae?
Elena a zâmbit.
— Nicolae Dumitrescu.
Mi-am dus mâna la frunte.
— Îmi amintesc numele!
Femeia a început să plângă din nou.
— Atunci chiar dumneavoastră sunteți fiul lui Gheorghe…
Am luat plicul cu mâinile tremurânde.
Înăuntru se afla o fotografie veche.
Doi bărbați stăteau lângă un camion roșu.
Unul era tatăl meu.
Celălalt, un tânăr înalt, cu părul negru și un zâmbet larg.
— Acesta este tata, a spus Elena, arătând spre tânăr.
Am privit fotografia îndelung.
Nu mai văzusem chipul tatălui meu atât de tânăr de foarte mulți ani.
Mi s-a pus un nod în gât.
Sub fotografie se afla o scrisoare.
Am desfăcut-o cu grijă.
„Dragă familie Marinescu, dacă această scrisoare ajunge la voi, vreau să știți că Gheorghe a fost omul care mi-a oferit a doua șansă la viață.”
Am înghițit în sec.
„În noaptea în care am
Comments