— Domnule colonel, nu este nevoie, a spus Olivia încet.

că v-am împins. Pentru că v-am insultat. Pentru că am crezut că pot face asta fără consecințe.

***

Olivia a încuviințat.

— Este bine că poți spune asta.

Tânărul a ridicat privirea.

— Mă puteți ierta?

Femeia a rămas câteva secunde tăcută.

— Nu trebuie să-ți ofer iertarea pe loc ca să poți începe să te schimbi.

***

Laurențiu a dat din cap.

— Înțeleg.

— Important este ce faci de acum înainte.

— O să încerc să fiu altfel.

Olivia a privit spre el.

— Atunci începe prin a te purta cu respect față de oamenii despre care nu știi nimic.

***

Tânărul a salutat și a ieșit.

Olivia a rămas singură în sală.

S-a așezat pe un scaun și și-a atins umărul stâng.

Sub materialul uniformei, tatuajul era încă acolo.

O amintire a unei nopți pe care nu avea să o uite niciodată.

***

Câteva zile mai târziu, colonelul Munteanu a invitat-o la o mică reuniune a foștilor membri

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy