După 32 de ani de căsnicie, soțul meu refuza să mă lase să-i ating ghipsul de la piciorul drept

tatălui lui.

— Pentru că trebuia să-ți explic de ce nu mă mai duc la serviciu.

— Puteai să-mi spui adevărul!

— Știu.

— Atunci de ce ai nevoie de seif?

Privirea lui coborî din nou.

Și am înțeles că pierderea locului de muncă era doar începutul.

— Cât?

Cornel ridică privirea.

— Ce?

— Cât de gravă este situația?

Nu răspunse.

— Cornel.

— Am luat bani.

Mi s-au înmuiat picioarele.

M-am așezat pe marginea căzii.

— De unde?

— Din economiile noastre.

Am simțit un gol în stomac.

— Cât?

— Maria…

— Cât?

— Aproape 140.000 de lei.

Am rămas fără cuvinte.

Erau bani strânși în ani.

Pentru pensie.

Pentru reparații.

Pentru zilele în care nu am mai fi putut munci.

— Unde sunt?

— O parte s-au dus.

— Unde?

Cornel închise ochii.

— Am investit.

— În ce?

— Într-o afacere.

— Ce afacere?

— Un fost coleg mi-a propus să intru într-un proiect. Mi-a spus că pot dubla banii într-un an.

Am simțit cum furia înlocuiește șocul.

—