Fratele meu a venit la înmormântarea tatălui cu un evaluator și mi-a spus: „Ai 48 de ore să ieși din atelierul care nu-ți aparține!” Eu îmi îngrijisem tatăl în ultimii ani, îi făcusem cumpărăturile și lucrasem lângă el până în ultima săptămână

că pierduserăm același tată.

După încheierea procedurilor, Călin a venit din nou la atelier. De data aceasta nu avea evaluatorul lângă el și nici nu mai vorbea despre vânzare.

— Tata chiar a crezut că merit totul mai mult decât mine? m-a întrebat.

Am lăsat cheia pe bancul de lucru.

— Nu știu dacă a făcut o comparație între noi. Eu știu doar ce am făcut fiecare. Am rămas aici, am muncit cu el și l-am îngrijit când n-a mai putut. Dar n-am făcut-o ca să primesc casa.

Călin s-a uitat spre elevatoarele vechi și spre rafturile cu scule.

— Eu am crezut că, dacă plec la București și îmi construiesc o carieră, nu înseamnă că am abandonat familia. Dar poate că am venit prea târziu.

Nu i-am spus că era prea târziu pentru orice. I-am spus că nu puteam șterge anii în care tata avusese nevoie de noi și nici felul în