Frații mei au tras la sorți cine o ia pe mama acasă. Când fratele cel mare a desfăcut bilețelul și a văzut că îi venise rândul, a strigat: „De ce eu, mă?! Eu nu sunt azil de bătrâni!” Mama stătea în prag și auzise fiecare cuvânt.

am grijă de ea.

— Dar stă la tine în garsonieră!

— Pentru că iarna nu se mai descurcă singură cu sobele și lemnele. La primăvară hotărăște ea dacă vrea să se întoarcă acasă. Eu o ajut în continuare.

Marian a râs amar.

— Uite cum s-a aranjat mezinul!

Atunci mama s-a ridicat. S-a sprijinit de brațul scaunului și l-a privit drept în ochi.

— Marian, acum trei luni v-am auzit trăgând la sorți cine să mă ia acasă. Când ai scos numele tău, ai strigat că nu ești azil de bătrâni.

Fratele meu a încremenit.

— Mamă, eram nervos…

— Iar astăzi ești supărat că nu primești partea pe care o așteptai din casa mea. Spune-mi tu cum să înțeleg asta.

Marian și-a lăsat ochii în pământ.

— Nu vreau să vă pedepsesc, a continuat mama. Nu vă cer nici bani, nici să mă luați la voi. Dar aș fi vrut să mă întrebați măcar o