Frații mei au tras la sorți cine o ia pe mama acasă. Când fratele cel mare a desfăcut bilețelul și a văzut că îi venise rândul, a strigat: „De ce eu, mă?! Eu nu sunt azil de bătrâni!” Mama stătea în prag și auzise fiecare cuvânt.

dată dacă mi-e bine, nu doar cât valorează casa.

Costel s-a ridicat și s-a apropiat de ea.

— Mamă, eu nu știam că te-ai simțit așa.

— Pentru că nu m-ai întrebat, mamă.

Notarul ne-a propus să continuăm procedura succesorală după ce verificăm și celelalte documente necesare. Marian și Costel au cerut copii ale actelor și timp să le analizeze. Nimeni nu i-a împiedicat.

Am ieșit împreună cu mama din birou. Pe hol, Marian m-a oprit.

— Dane, poate am vorbit urât. Dar tot cred că trebuia să știm despre contract.

— Poate că da. Dar asta nu schimbă ce i-ați făcut mamei.

— Și acum ce vrei de la noi?

— Nimic pentru mine. Dacă vreți să o vedeți, sunați-o. Dacă vreți să o ajutați, întrebați-o de ce are nevoie. Nu mai vorbiți despre ea ca despre o povară.

Costel a dat din cap, fără să spună nimic.

În drum spre garsonieră, mama stătea lângă