Frații mei au tras la sorți cine o ia pe mama acasă. Când fratele cel mare a desfăcut bilețelul și a văzut că îi venise rândul, a strigat: „De ce eu, mă?! Eu nu sunt azil de bătrâni!” Mama stătea în prag și auzise fiecare cuvânt.

lângă altul. Dar când mă întorc de la serviciu, mama mă întreabă dacă am mâncat și îmi povestește ce a mai făcut peste zi.

Iar când îi spun „Noapte bună, mamă”, nu-mi răspunde niciodată ca un om care se simte în plus.

Îmi spune simplu:

— Noapte bună, Dane. Bine că suntem împreună.