Frații mei au tras la sorți cine o ia pe mama acasă. Când fratele cel mare a desfăcut bilețelul și a văzut că îi venise rândul, a strigat: „De ce eu, mă?! Eu nu sunt azil de bătrâni!” Mama stătea în prag și auzise fiecare cuvânt.

mine în autobuz, cu geanta pe genunchi.

— Dane, să nu crezi că ți-am dat casa ca să te leg de mine.

— Știu, mamă.

— Și să nu te simți obligat să renunți la viața ta.

— Am semnat contractul știind ce înseamnă. Dar chiar și fără el, tot te-aș fi luat la mine.

Mama mi-a strâns mâna.

În seara aceea, Costel a sunat-o pentru prima dată după multe săptămâni fără să pomenească despre casă. A întrebat-o dacă are nevoie de medicamente și dacă poate veni duminică să o vadă.

Mama i-a spus că poate veni, dar că nu vrea alte discuții despre avere.

Nu știu dacă frații mei se vor schimba. Un telefon nu șterge ce s-a întâmplat.

Știu însă că mama nu mai trebuie să aștepte să fie trasă la sorți ca să aibă unde dormi.

În garsoniera mea e înghesuială. Seara strâng patul pliant ca să putem trece unul pe