I-am cedat locul unei bătrâne în autobuz, iar înainte să coboare mi-a șoptit

când a văzut dispozitivul, a devenit suspicios.

— Și cum m-ați găsit pe mine?

— Alexandru avea o fotografie cu tine pe telefon când a venit la atelier. Nepotul meu mi-a povestit. Câteva zile mai târziu te-am recunoscut întâmplător în autobuz.

Mariana o privea uluită.

— De ce nu mi-ați spus direct?

Bătrâna zâmbi trist.

— Pentru că nu aveam nicio dovadă despre motivul lui și nu voiam să acuz un om de ceva ce nu puteam demonstra. Dar puteam să-ți spun să nu porți acel colier.

— Și apa?

Femeia ridică din umeri.

— Nepotul meu spusese că închizătoarea fusese desfăcută, lipită și modificată. M-am gândit că apa ar putea scoate la iveală faptul că nu era o bijuterie obișnuită. Atât.

Nu fusese magie.

Nu fusese o profeție.

Doar o femeie care văzuse ceva suspect și alesese să avertizeze o necunoscută.

Mariana începu să plângă.

— Mi-ați schimbat viața.

Bătrâna îi luă mâna.

— Nu, draga mea.