Eu doar ți-am spus să te uiți mai atent la ceva ce deja se afla în fața ta.
Un an mai târziu, Mariana petrecea Crăciunul în casa bunicii Elena.
Pe terasă avea o masă mică.
În livadă, pomii fuseseră îngrijiți.
În sufragerie păstrase fotografiile bunicii.
Iar într-un sertar se afla încă acea cutie albastră de catifea, păstrată împreună cu documentele cazului.
Nu ca amintire a lui Alexandru.
Ci ca amintire a femeii care fusese ea înainte.
Femeia care plătea tot.
Care acoperea datoriile altcuiva.
Care accepta presiunea.
Care își spunea că iubirea înseamnă răbdare nelimitată.
Într-o după-amiază, Mariana își făcu un ceai și ieși pe terasa bunicii.
Privind pomii, își aminti propoziția pe care Alexandru o repetase luni întregi:
„Amintirile nu plătesc facturile.”
Zâmbi.
Avusese dreptate într-o singură privință.
Amintirile nu plătesc facturile.
Dar nici datoriile altui om nu îi dau dreptul să-ți vândă trecutul, să-ți controleze viitorul sau să
Comments