băiat de treisprezece ani, am glumit.
Emma a râs.
— Poate că și el se gândește la același lucru.
Casa se afla pe o stradă liniștită, mărginită de copaci. Era o locuință mică, din cărămidă roșie, cu o verandă îngustă și câteva ghivece cu flori la intrare.
În fața casei era un bărbat în vârstă, așezat într-un scaun de grădină.
Purta un pulover gri, pantaloni închiși la culoare și o șapcă maro. Lângă el se afla un baston din lemn, iar pe genunchi ținea o cutie veche de fotografii.
Când mașina noastră s-a oprit, bărbatul și-a ridicat privirea.
Emma a coborât prima.
Eu am rămas câteva clipe pe scaun, incapabilă să-mi mișc picioarele.
Apoi bărbatul s-a ridicat încet.
Și am văzut ochii.
Aceiași ochi albaștri, luminoși, pe care îi cunoscusem într-o vară dinaintea războiului.
— Sofia? a întrebat el.
Vocea îi era răgușită, dar numele meu a sunat exact ca atunci când
Comments