fiecare șoaptă o făcea să se retragă și mai mult.
Până într-o duminică.
În acea dimineață, mama lui Andrei intră în camera lor.
Maria își aranja din nou bandajele.
— Vii cu mine.
— Unde?
— La biserică.
Maria păli.
— Nu pot.
— De ce?
— Oamenii se vor uita.
Bătrâna se apropie de ea.
— Oamenii se uită deja. Diferența este că acum îi lași să inventeze povestea ta în locul tău.
— Nu vreau să mă vadă așa.
Mama lui Andrei îi luă mâna.
— Atunci mergem cu bandajele. Sau fără ele. Cum vrei tu.
Maria începu să plângă.
— Nu vă este rușine cu mine?
Femeia rămase nemișcată.
— Rușine?
Apoi îi mângâie ușor mâna.
— Fata mea, cicatricile tale arată ce ai supraviețuit. Rușinea aparține celui care ți-a făcut rău.
Maria ieși în acea zi pentru prima dată la brațul soacrei sale.
Andrei mergea lângă ele.
Oamenii se uitau.
Unii șopteau.
Dar ceva se schimbase.
Maria nu
Comments