Când nepoții vor fi mai mari.
Când voi avea mai mult timp.
Când va fi momentul potrivit.
Până când împlinisem 69 de ani.
Telefonul meu vibra pe masă.
M-am uitat.
Era fiica mea cea mare.
Unul dintre cei doi copii care încă vorbeau cu mine.
Mesajul spunea:
„Mamă, când te întorci? Avem nevoie să stai cu copiii weekendul viitor.”
M-am uitat la ecran.
Apoi la scrisoarea lui Dumitru.
Pentru prima dată nu am simțit vinovăție.
Am răspuns:
„Nu pot. Sunt în Australia.”
Răspunsul veni imediat.
„Știu unde ești. Întreb când te întorci.”
Am zâmbit.
„Când îmi termin călătoria.”
Trei puncte apărură pe ecran.
Dispărură.
Apărură din nou.
Apoi:
„Mamă, nu poți călători pentru totdeauna.”
Am privit tabloul.
Nu.
Nu puteam.
Nimeni nu putea face nimic pentru totdeauna.
Tocmai asta era ideea.
Am petrecut multe după-amiezi cu Andrei în săptămânile următoare.
Nu a fost o poveste în care doi văduvi se
Comments