ta.
Am acceptat tabloul.
Dar înainte să plec, am făcut o fotografie cu Andrei ținându-l.
Am vrut să păstrez și povestea lui.
Pentru că obiectele nu aparțin doar unui singur capitol din viața lor.
Uneori poartă mai multe familii cu ele.
Călătoria mea a durat aproape un an.
Nu am cheltuit toți banii.
Nu am ajuns să trăiesc pe stradă, așa cum unul dintre copiii mei prezisese dramatic.
Am călătorit atent.
Am păstrat economii.
Am cerut sfaturi financiare înainte de deciziile importante.
Dar, pentru prima dată, scopul banilor mei nu mai era doar să rămână disponibili pentru problemele altor oameni.
Când m-am întors în România, relația cu doi dintre copii era încă rece.
Cu ceilalți doi, lucrurile începuseră să se schimbe.
Fiica mea cea mare veni la mine într-o după-amiază.
Văzu tabloul pe perete.
— Ăsta nu era al tatei?
I-am povestit totul.
Despre Andrei.
Despre Australia.
Despre scrisori.
La final
Comments