M-am căsătorit cu pacienta mea aflată pe moarte, deși știam că mai avea doar trei zile de trăit

și spre viitorul lor.

Totuși, în buzunarul sacoului purtam medalionul ei.

După ceremonie, Elena s-a apropiat de mine.

— Alicia ar fi fost fericită astăzi.

Am privit spre studenții care discutau emoționați cu profesorii.

— Cred că da.

— Știi ce mi-a spus cu câteva zile înainte să moară?

Am clătinat din cap.

— Mi-a spus: „Nu vreau ca Lucas să-și amintească de mine numai în ziua în care am murit. Vreau să aibă și zile în care să zâmbească pentru că am existat”.

Am simțit lacrimile apropiindu-se, dar de data aceasta am reușit să zâmbesc.

— Atunci cred că astăzi ar fi fost una dintre zilele acelea.

Au trecut încă doi ani.

Viața mea nu a devenit dintr-odată ușoară. Am continuat să am zile grele la spital, să pierd pacienți și să mă întreb uneori dacă făcusem tot ce era posibil.

Dar am învățat să cer ajutor când aveam nevoie. Am început să petrec