În acea seară, am mers la cimitir.
Am dus două buchete de flori: unul pentru Clara și unul pentru Alicia.
Mormintele lor se aflau la câțiva pași unul de celălalt.
M-am așezat pe banca din apropiere și am rămas mult timp în tăcere.
— Am reușit, Alicia, am spus încet. Primele burse au fost acordate. Și cred că mama ta ar fi fost mândră de noi.
Vântul mișca ușor frunzele copacilor.
— Încă îmi lipsești, am continuat. Uneori îmi vine să-ți povestesc ceva amuzant și abia după aceea îmi amintesc că nu te mai pot suna.
Am scos medalionul din buzunar.
— Dar am început să râd din nou. Așa cum mi-ai cerut.
Am rămas acolo până când soarele a început să apună.
Înainte să plec, am așezat medalionul înapoi în buzunar și am privit pentru ultima dată numele Aliciei de pe piatra funerară.
O cunoscusem într-o perioadă în care credeam că valoarea
Comments