avea aceeași cicatrice mică deasupra sprâncenei stângi pe care o căpătase în copilărie, când căzuse de pe bicicletă.
Era Andrei.
Am făcut un pas înainte.
— Fiule…
Dar paramedicii lucrau deja în jurul lui.
I-au administrat oxigen și l-au urcat în ambulanță.
— Este în viață? am întrebat cu voce tremurătoare.
Un paramedic s-a uitat la mine.
— Este în viață, dar a inhalat mult fum. Trebuie să ajungem urgent la spital.
M-am sprijinit de portiera ambulanței.
În viață.
Fiul meu era în viață.
Am privit ceasul.
15:37.
Atunci mi-am amintit din nou de bătrână.
Patruzeci de minute.
De ce tocmai patruzeci?
Și ce legătură avea Natalia cu toate acestea?
Nu aveam timp să caut răspunsuri.
Am întrebat la ce spital urmau să fie transportați.
Apoi l-am luat pe Matei de mână și am mers spre mașina mea, după ce personalul medical a confirmat că băiatul putea pleca în grija mea.
Pe drum,
Comments