numele Anei, fetița a început să plângă.
Irina a îmbrățișat-o.
— Mama ta ar fi fost mândră de tine.
Mara a încuviințat.
— Mi-e atât de dor de ea…
***
Au trecut anii.
Mara s-a adaptat treptat la viața din Londra.
A învățat bine la școală.
Și-a făcut prieteni.
A participat la cursuri de științe și la activități de voluntariat.
Nu toate zilele au fost ușoare.
Uneori îi era dor de București.
Alteori plângea seara, privind fotografia mamei.
Dar nu mai era singură.
***
Victor a păstrat legătura cu ea și cu mătușa Irina.
Nu încerca să-i înlocuiască tatăl.
Nu lua decizii în locul familiei.
Dar o încuraja să învețe și îi oferea sprijin atunci când avea nevoie.
În fiecare an, de ziua ei, îi trimitea o carte și o felicitare.
***
La șaisprezece ani, Mara a primit un cadou neobișnuit.
Era o cutie mică, învelită în hârtie albastră.
Înăuntru se afla un stetoscop.
Și
Comments