Mi-am găsit soția leșinată pe gresia din bucătărie, cu bebelușul plângând lângă ea. Mama mea mânca liniștită la masă și mi-a spus: “Dacă nu face față unui copil, nu trebuia să se mărite!”

văzut cu ochii mei. Nu mai poți schimba asta cu explicații.”

“Nu știam că e atât de grav!”

“Atunci trebuia să chemi ajutor. Nu să o faci leneșă pentru că ți-a cerut să ții copilul cât să mănânce.”

Doina a început să plângă, spunând că nu mai era apreciată și că, după tot ce făcuse pentru mine, nu merita să fie tratată astfel. Pentru prima dată, nu am încercat să-i liniștesc lacrimile doar ca să evit o ceartă.

“Îți sunt recunoscător pentru tot ce ai făcut pentru mine când eram copil. Dar asta nu îți dă dreptul să-mi rănești soția. Nu te mai poți ocupa de Cristina și Matei cât timp ea se recuperează. Vom găsi alt ajutor.”

Mi-a spus că o dau afară din familie și că într-o zi o să regret. I-am răspuns că nu o alung din viața mea, dar că nu o voi mai lăsa să