Mi-am găsit soția leșinată pe gresia din bucătărie, cu bebelușul plângând lângă ea. Mama mea mânca liniștită la masă și mi-a spus: “Dacă nu face față unui copil, nu trebuia să se mărite!”

decidă ce este bine pentru soția și copilul meu.

După ce a plecat, m-am întors la Cristina. Am stat lângă patul ei până când a adormit. Medicii ne-au explicat că avea nevoie de odihnă, hidratare, alimentație regulată și urmărire medicală. Am întrebat ce trebuie să facem după externare și am notat fiecare recomandare.

În următoarele zile, am stat acasă cu Matei și am cerut concediul de care aveam dreptul să beneficiez. Sora Cristinei a venit să ne ajute, iar eu am preluat nopțile și treburile casei. Am pregătit mesele, am schimbat scutece și am învățat să nu aștept să mi se spună ce trebuie făcut.

Cristina s-a recuperat treptat. Nu s-a întors imediat la ritmul de dinainte și nici nu i-am cerut asta. Am început să discutăm deschis despre cât de singură se simțise și despre felul în care eu acceptasem prea ușor asigurările mamei mele.

“Nu vreau să te