draga mea. Doar că am avut o zi ciudată.
În mașină i-am povestit totul.
Nu am ascuns partea în care eu fusesem cea care lipise foaia pe tricoul Lindei. Nu am încercat să mă prezint drept victima perfectă. I-am spus cum mă supărasem, cum îmi venise ideea și cât de mulțumită fusesem când au început să râdă pasagerii.
Emily m-a ascultat fără să mă întrerupă.
La final, a oftat.
— Mamă, știi că nu era normal ce făcea femeia aceea cu piciorul.
— Știu.
— Dar nici tu nu ai procedat bine.
— Știu și asta.
Fiica mea a întins mâna și mi-a atins umărul.
— Mă bucur că ți-ai cerut scuze.
Am privit pe geam.
— Știi ce mă sperie? Că, dacă nu apărea copilul, probabil aș fi coborât din avion convinsă că făcusem ceva extraordinar de amuzant.
Emily a rămas tăcută câteva secunde.
— Poate tocmai de aceea merită să-ți amintești întâmplarea asta.
În seara






Comments