— Nu te mai preface că ești bolnavă! Ai două mâini și două picioare. Te muți în camera de la subsol sau pleci din casa mea! Marius a rostit cuvintele în timp ce îi lua soacrei sale perna de pe canapea și o arunca pe fotoliul de lângă ușă

pe gânduri.

— Cred că vreau să te întorci numai dacă te simți în siguranță și dacă putem respecta ceea ce ne-a spus medicul. Nu vreau să-ți mai promit ceva doar ca să nu te pierd.

Doina a privit-o atent. Era prima dată când fiica ei vorbea despre nevoile mamei sale fără să le compare cu nemulțumirile soțului.

— Atunci putem începe de aici, a spus ea.

Nu s-a întors imediat în casa Alinei. A mai rămas o perioadă la mătușa ei, până când recuperarea i-a permis să se descurce mai bine. Între timp, Alina și-a reorganizat programul, iar ea și Marius au trebuit să decidă dacă puteau oferi ajutorul promis fără să o trateze pe Doina ca pe o povară.

Relația lor nu s-a reparat peste noapte. Doina încă își amintea cuvintele rostite în acea dimineață, iar Alina știa că va trebui să dovedească prin fapte că regretul ei era sincer.