Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

să o lase singură în noaptea aceea.

— Doamnă Elena, puteți rămâne aici până lămurim situația.

Bătrâna a ridicat brusc privirea.

— Dar dumneavoastră ați cumpărat casa. Eu nu mai am niciun drept să stau aici.

— Nu trebuie să rezolvăm toate problemele în seara asta. Sunteți obosită și este târziu.

Elena și-a acoperit fața cu palmele.

— Doamne, ce rușine… Să ajung la vârsta mea să stau în casa altcuiva și să nu știu unde mă duc.

Irina i-a atins ușor umărul.

— Nu aveți de ce să vă fie rușine.

În noaptea aceea, Irina i-a culcat pe copii în camera din față, apoi s-a întors la Elena. I-a adus o pătură curată și i-a lăsat o sticlă cu apă lângă pat.

Înainte să stingă lumina, bătrâna a prins-o de mână.

— Irina, dumneata crezi că Ilie o să vină mâine?

Irina a înghițit în sec.

— O să încercăm să dăm de el.

Nu a