Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

Funcționara care i-a răspuns a promis că va trimite un asistent social pentru evaluarea situației.

La prânz, cineva a bătut la poartă.

Irina a ieșit și a găsit o femeie de aproximativ cincizeci de ani, cu o geantă de documente în mână.

— Bună ziua. Sunt Mariana Dobre, asistent social. Am venit în legătură cu doamna Elena.

Irina a condus-o în casă.

Elena stătea la masa din bucătărie, unde Maria, fetița Irinei, îi arăta un desen cu un copac și o casă.

— Uitați, bunico Elena, am desenat mărul din grădină!

Bătrâna zâmbea.

— Este foarte frumos, draga mea.

Când a văzut-o pe asistenta socială, zâmbetul i-a dispărut.

— Ați venit să mă luați?

Mariana s-a așezat lângă ea.

— Am venit să vorbim și să vedem cum vă putem ajuta. Nu vă mută nimeni fără să discutăm cu dumneavoastră.

Elena a început să plângă.

— Eu vreau doar să știu de ce nu a mai