știu, Andrei.
A fost cel mai sincer răspuns pe care mi-l dăduse în acea zi.
Și, deși m-a durut, l-am respectat.
Am hotărât să nu luăm decizii definitive în noaptea aceea. Eu urma să dorm în camera de oaspeți, iar a doua zi aveam să discutăm despre cum să procedăm fără să o implicăm pe Elisa în conflictele noastre.
Înainte să urc, Mihaela m-a oprit.
— Andrei?
— Da?
— Îmi pare rău că întoarcerea ta a fost așa.
Am privit-o.
— Și mie.
Nu am mai spus nimic.
A doua zi dimineață m-am trezit înaintea tuturor.
Era un obicei rămas din delegații. La șase eram deja în picioare, iar la șase și jumătate pregătisem cafeaua și micul dejun.
Am făcut clătite pentru Elisa, am spălat fructele și am pus masa.
Când fiica mea a coborât, a rămas în pragul bucătăriei.
— Tati?
— Bună dimineața, puiule.
— Tu ai făcut micul dejun?
— Da.
A zâmbit larg.
—
Comments