ce nu mai făcusem de mult.
Mi-am verificat telefonul, am deschis calendarul și am blocat intervalul de după-amiază.
Nu pentru o ședință.
Nu pentru un client.
Ci pentru fiica mea.
La ora două și jumătate eram în fața școlii.
Am stat lângă ceilalți părinți, cu mâinile în buzunare, privind ușa pe care urmau să iasă copiii.
Când a sunat clopoțelul, am simțit o emoție neașteptată.
Elisa a apărut printre colegii ei, cu ghiozdanul roz pe umeri.
M-a văzut imediat.
— TATI!
A alergat spre mine atât de repede, încât aproape și-a pierdut un pantof.
Am ridicat-o în brațe.
— Ți-am promis că vin.
— Și ai venit!
Mi-a cuprins fața cu palmele.
— Acum ești ca ceilalți tătici.
Cuvintele ei m-au străpuns.
Nu pentru că ar fi vrut să mă rănească.
Ci pentru că, în inocența ei, spusese un adevăr simplu.
Eu fusesem tatăl ei în toate lunile în care lipsisem.
Dar ea avea
Comments