nevoie să mă vadă și lângă poarta școlii.
În următoarele zile, am început să-mi reorganizez viața.
Am sunat la companie și am cerut o întâlnire cu directorul meu. I-am explicat că nu mai puteam accepta deplasări de luni întregi și că doream un post cu activitate predominant locală.
Răspunsul nu a fost cel pe care îl sperasem.
— Andrei, proiectele mari sunt în deplasare. Știi foarte bine asta.
— Știu.
— Dacă renunți la ele, veniturile tale vor scădea.
Am privit fotografia Elisei de pe birou.
— Înțeleg.
— Ești sigur că vrei să faci schimbarea?
M-am gândit la toate nopțile petrecute în hoteluri.
La apelurile video întrerupte.
La aniversările ratate.
Și la felul în care Elisa strigase „TATI!” în curtea școlii.
— Da. Sunt sigur.
Nu am demisionat impulsiv. Aveam rate, cheltuieli și responsabilități. Am analizat variantele, am discutat cu departamentul de resurse umane și am început să caut proiecte mai aproape de casă.
După
Comments