doi ani?
Am încuviințat.
— Eram la Brașov. Am venit imediat ce am putut.
— După trei zile.
— Aveam o lucrare pe care nu o puteam abandona.
— Știu. Și îți amintești când mama mea a fost operată?
— Da.
— Sau când Elisa a avut prima serbare la grădiniță?
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Mihaela…
— Nu spun că ai lipsit pentru că nu ne iubeai. Știu că munceai pentru noi. Dar, de fiecare dată când se întâmpla ceva important, eu eram cea care trebuia să se descurce.
Am privit podeaua.
Lucram ca inginer coordonator pentru o companie de construcții industriale. Proiectele mă purtau prin țară și, uneori, în străinătate. În ultimii ani acceptasem tot mai multe deplasări, convins că banii suplimentari ne vor asigura un viitor mai bun.
Voisem să achităm casa mai repede.
Voisem să avem economii.
Voisem ca Elisa să nu ducă lipsă de nimic.
Dar nu mă întrebasem suficient
Comments