ești centrul lumii mele, Ramírez. Am învățat să fiu singură, chiar dacă eram lângă tine.
O tăcere grea s-a așternut. De afară, din stradă, se auzea un acordeon vechi cântând „Ciobănaș cu trei sute de oi”. O bătrână vindea flori la colț, iar mirosul de crini pătrundea pe fereastră. Era ca și cum lumea întreagă îi arăta lui Ramírez ce pierdea.
— Clara, eu… eu am greșit.
Ea nu răspunse imediat. Își luă șorțul, îl agăță pe cuier și se așeză la masă. Își turnă un pahar cu apă, apoi, cu o liniște tăioasă, spuse:
— Greșelile se spală cu timp, nu cu lacrimi. Dacă vrei să rămâi, vei munci pentru iertare. Dacă vrei să pleci, du-te acum, dar să nu te mai întorci.
Ramírez simțea cum totul se prăbușește în jurul lui. Amanta, Lorena, îi părea acum o umbră palidă, fără consistență. Clara, cu toată răceala ei, era femeia care îi
Comments